Amintiri folositoare în viață căpătate în tabăra de la Durău

Amintiri folositoare în viață căpătate în tabăra de la Durău

Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” din Durău a găzduit în perioada 16-21 august 2015 seria a noua a taberei „Licăr de lumină” din cadrul proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!” derulat de Fundația World Vision România și Patriarhia Română. În decursul celor cinci zile de tabără deși vremea nu a fost prielnică activităților din aer liber, totuși acestea au adus o bucurie neașteptată pe chipurile celor peste 100 de copii și tineri aflați la Durău. „Seria a noua a taberei noastre a reunit în Durău 114 copii din judeţele Arad, Vâlcea şi Bistriţa Năsăud. A fost o săptămână cu ploaie care ne-a permis foarte puţin […]

Tabăra a adus un licăr de lumină în sufletele tuturor participanților

Tabăra a adus un licăr de lumină în sufletele tuturor participanților

Peste 100 de copii și tineri, beneficiari ai proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest!”, din județele Arad, Mehedinți și Bihor, au mers în tabără la Durău în perioada 9-14 august. Cele 5 zile petrecute în stațiunea montană din județul Neamț au însemnat o experiență inedită pentru mulți dintre ei. Au avut ocazia să socializeze, să învețe lucruri noi la atelierele de creație, literar-religios și pictură dar și să se distreze când au mers în drumeție pe muntele Ceahlău, când au învățat să tragă cu arcul și să se dea cu tiroliana. Ziua de joi a fost de neuitat pentru că unii dintre ei au fost […]

Curiozitate, emoții și bucurii pentru copiii și tinerii din proiectul „Alege Școala!”

Curiozitate, emoții și bucurii pentru copiii și tinerii din proiectul „Alege Școala!”

Fiecare zi a însemnat o provocare de a cunoaște lucruri noi pentru 100 de copii și tineri din regiunile Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest deoarece au mers în tabără la Durău, județul Neamț. Timp de o săptămână au participat la activitățile creative de la atelierele literar-religios, creație și pictură dar și la drumeții pe traseul Durău – Cabana Fântânele. S-au bucurat mult când au învățat să tragă cu arcul și la cățărări iar emoțiile s-au citit pe fețele lor când s-au dat cu tiroliana. Zilele de tabără au însemnat pentru mulți din ei un prilej de a lega noi prietenii și a descoperi că prin intermediul unei bune educații pot […]

„Totul a depins de prietenie, dar mai ales de colaborare și iubire între prieteni”

„Totul a depins de prietenie, dar mai ales de colaborare și iubire între prieteni”

Peste 100 de copii și tineri din regiunile Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest au venit la Durău în perioada 26-31 iulie pentru a participa la activitățile creative și recreative din cadrul taberei „Licăr de Lumină”. Cele 5 zile petrecute împreună au fost un bun prilej pentru a-și descoperi noi aptitudini și talente. În tot acest interval au legat prietenii, s-au bucurat de atmosfera de tabără și au rămas cu amintiri de neuitat de la atelierele literar-religios, creație și pictură. Zâmbetele și emoțiile i-au însoțit atunci când s-au dat cu tiroliana și au învățat să tragă cu arcul. Drumeția pe muntele Ceahlău până la cabana Fântânele i-a arătat dispuși la efort […]